Asistentul virtual domină smartphone-ul viitorului, potrivit experților Google

de: Andrada Bonea
08 12. 2015

Cum vor arăta telefoanele inteligente în cinci ani? Business Insider a pus această întrebare pentru Google, iar răspunsul a venit la Aparna Chennpragada, unul dintre directori.

Aceasta s-a concentrat destul de mult pe puterea asistenților virtuali, ceea ce era destul de previzibil. La urma urmei, fiecare jucător mare din industria tech lucrează în prezent la unul. „Telefoanele mobile schimbă totul. Acum, pe un telefon, vrei răspunsuri instante. Nu ai timp să cauți foarte mult, așa că vrei rapiditate. Spre deosebire de desktop, unde motorul de căutare era sinonim cu găsirea informației, telefoanele se concentrează pe îndeplinirea sarcinilor. Totul e despre muzica prin Spotify, chemarea unui taxi prin Uber…”, a explicat Chennpragda.

Asistenții virtuali sunt „the new black”

De asemenea, vrem ca informațiile să ne găsească pe noi, nu doar să le găsim noi pe ele. Asistenții virtuali ocupă un rol destul de important din acest punct de vedere. Google are Google Now, Apple are Siri, Microsoft are Cortana, Facebook are M. Încep să joace un rol din ce în ce mai important, tocmai pentru că oamenii vor ca telefoanele să le facă treaba. Asta face și Google Now. Îți învață rutina și îți furnizează informațiile de care ai putea avea nevoie. Chiar dacă e vorba de vreme, scorurile la meciuri, informații din trafic sau orice altceva, le primești fără să cauți.

„Aici, produsul are implicații mari. Ceea ce eu numesc rația de la wow-la-WTF trebuie să fie mai mare. Dacă primești răspunsul greșit când cauți Donald Trump pe Google, în sensul în care primești al doilea articol ca importanță, nu e o mare tragedie. Dar dacă ești informat că zborul îți întârzie, fără ca asta să se întâmple în realitate…WTF, nu?”, a mai explicat directorul Google, într-0 notă de amuzament.

În cadrul aceluiași Web Summit, David Marcus, fost CEO al PayPal, s-a concentrat pe Facebook Messenger și asistentul virtual, M, discutând despre limita ciudățeniei. Pentru ca asistenții virtuali să meargă bine și să lucreze proactiv, anticipându-ți cererile, au nevoie de multe date personale. Când devine asta ciudat și inconfortabil?

Marcus crede că nu e nimic ciudat, dar utilitatea e imensă. Din punctul său de vedere, totul poate deveni ciudat dacă o companie primește multă informație, fără a oferi ceva în schimb. Chennapragda are o altă perspectivă și e de părere că pentru utilizator e foarte important să dețină controlul tot timpul, iar orice abatere de la acest principiu l-ar face să se simtă ciudat.

Google Now, abia la pubertate

Google Now e în fază incipientă, dar e un proiect ambițios. Chennapragda a evidențiat una dintre cele mai simpatice și utile funcții, care te ajută să îți amintești unde ți-ai parcat mașina. Telefonul viitorului, pe scurt, ar trebui să aibă filtre manevrate de o inteligență artificială, capabilă să își facă treaba fără a fi prea intruzivă.

În ceea ce privește următoarele generații de aplicații, aceasta a dat ca exemplu Spotify. Utilizatorului nu îi pasă dacă e o aplicație, o pagină web sau un widget într-o altă aplicație, atât timp cât are funcționalitatea dorită: playerul muzical. Această viziune e discordantă în raport cu planurile Facebook pentru Messenger, care vrea să înlocuiască numărul mare de aplicații cu asistentul virtual M, presupunând că el poate să le facă pe toate. Chennapragda nu a comentat planurile Facebook, dar nu e de acord cu faptul că viitorul smartphone-ului e unul fără aplicații. Din punctul ei de vedere, oamenii încă le vor și încă au nevoie de ele.

De asemenea, harware-ul smartphone-ului modern e încă un factor care limitează mult. A adus în discuție raportul unei vulnerabilități a Google Now, referitoare la funcționalitatea care îți amintește unde ai parcat. Raportul sună în felul următor: „Hey, tocmai am coborât de pe jet, iar Google Now spune că mi-am parcat mașina”. Această problemă ar putea deveni ceva serios pentru miliarde de utilizatori. „Am putea investi în mai mulți senzori, dar dată fiind durata de viață a bateriei, nu e ceva foarte înțelept. Prin urmare, viziunea despre viitorul mobilelor e cumva nu tocmai realistă. Deși tehnologia avansează și se află într-un punct remarcabil, mai sunt mulți pași de făcut.